Modele Verighete

verighete aurverighete aur alb

Click pe imaginile de mai sus pentru a vizualiza verighetele

Bogate in simboluri, verighetele pot fi considerate nemuritoare prin greutatea identificarii aparitiei lor in istorie si mai ales prin multitudinea de forme si ornamentatii pe care aceastea o iau in zilele noastre. Bazandu-ne pe dovezile materiale obtinute de catre arheologi, putem spune ca pe vremea lui Plinius cel Batran verigheta era facuta din fier, si ca, deja, in primele secole crestine ale umanitatii, verigheta era confectionata din aur.

Conform obiceiurilor mostenite de-a lungul secolelor in diferite tari de pe mapamond, verigheta se poarta pe inelarul sau degetul mare (police) al mainii stangi. In opozitie cu acest trend se poate consemna faptul ca in Evul Mediu inelarul mainii drepte era desemnat a fi purtatorul verighetei. Astfel, in Grecia, Polonia, Spania (exceptie facand Catalonia), Ungaria, Federatia Rusa, Regatul Unit, Germania si in tarile nordice verigheta se purta pe inelarul drept. In Tarile de Jos protestantii o purtau pe inelarul mainii drepte si catolicii pe cel al mainii stangi. In Italia, Franta si in tara noastra, de preferinta, verigheta se purta pe inelarul stang. Trecerea verighetei de pe inelarul drept la cel stang s-a facut in secolele al XVI-lea si al XVII-lea.

Cu trecerea timpului, din simbol religios, verigheta a devenit un obiect de moda, fapt ce a determinat schimbarea stilului, materialului din care este confectionata si al aspectului sau. Daca pana in anul 2000, ea avea culoare unica din aur galben, aur alb, aur rosu, platina sau argint, cu o grosime de pana la doi milimetri, dupa aceea verigheta devine mai masiva, bicolora ( combinand tipurile de aur ) si mult mai bogat ornamentata. In multe dintre stiluri se constata aparitia briliantelor si/sau diamantelor, acestea fiind destinate in special femeilor.

Simboluri ale puterii si ale autoritatii, inelele au aparut in Egiptul antic si au fost folosite ca sigiliu. Femeile din clasa superioara a Egiptului purtau inele din aur pe toate degetele mainilor. Acest obicei a fost copiat si de patura saraca a societatii egiptene, inelele fiind confectionate din bronz, sticla, lut sau argint. Romanii au folosit o perioada mare de timp inele din fier. Incepand din anul 31 i.Hr, nobilii au inceput sa poarte inelele facute din aur. Ulterior au aparut inelele de logodna folosite la ceremonia religioasa a logodnei, considerata mai importanta decat casatoria, deoarece se credea ca actul casatoriei implineste de fapt primul angajament.

Primul inel de logodna crestin dateaza din anul 200 d.Hr si a fost descoperit in catacombele Romei. Crestinii au preluat obiceiul folosirii inelului marital, denumit mai tarziu verigheta, de la pagani. Din acest motiv, crestinii nu poarta inelele mari pe toatele degetele precum romanii precrestini. Cum femeia avea, in casa, rolul de pastratoare a averii, verigheta era folosita initial si ca sigiliu pentru bunurile gospodaresti.

Inelul de cununie a inceput a fi folosit incepand din prima jumatate al secolului al IV-lea, in timpul ceremoniilor religioase. Socotit a fi “vera amoris”, al patrulea deget care poarta verigheta este simbolul iubirii iar mana stanga a fost aleasa deoarece se afla pe partea trupului cea mai apropiata de inima. Astfel, degetul inelar se considera a fi o prelungire a inimii. Astazi, obiceiul a fost preluat de catre toate popoarele crestine. Desigur, exista si unele bisercii care condamna purtarea verighetelor.